EXCLUSIV VIDEO | Ce salarii au angajații de la metrou. Președintele CA Metrorex: ”Veniturile nu sunt mici, pentru că au sporuri mari de subteran”

Publicat: 13/06/2023, 08:00

Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Metrorex, a spus, la emisiunea „Cu Gândul la București”, care sunt salariile angajaților de la metrou și a precizat că, în negocierile cu liderii sindicali – care au anunțat că se poate ajunge chiar la grevă generală dacă nu va fi o înțelegere la negocierile colective de muncă – se discută despre o majorare cu un anumit procent sau în sumă fixă.

„Nu știu cât contează salariile la Metrorex, cât contează veniturile oamenilor. La Metrorex, veniturile angajaților nu sunt mici, pentru că au sporurile acelea de lucru în subteran destul de mari. După ce și eu am mers și am stat mai mult în subteran, zic eu că sunt totuși condiții deosebite de lucru (…) ventilația, poluarea”, a spus Mihai Barbu, în emisiunea „Cu Gândul la București”, de luni seara.

Care este salariul mediu brut la Metrorex

Oficialul Metrorex a arătat apoi care sunt salariile la compania de metrou. Potrivit lui Barbu, venitul mediu brut al angajaților Metrorex este de 11.330 de lei, adică peste 6.600 de lei net.

„Ca să revin la cifre, salariul mediu la Metrorex este de 11.330 de lei, vorbesc de venitul brut. Și cum spuneam, nu este un venit mic, dar, întotdeauna oamenii își doresc să câștige mai mult, iar noi, cei de la Metrorex, ne dorim ca angajații să câștige bani pe măsura muncii pe care o prestează”, a mai spus Mihai Barbu.

Ce majorare salarială vor angajații de la metrou

Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex a subliniat că nu se poate depăși cheltuiala salarială prevăzut în buget.

„Ei solicită o majorare (procentuală – n.r.) cu două cifre, nu știm dacă putem ajunge acolo, dar, cum vă spuneam, discuția este între procent sau sumă fixă. Dar, așa cum vă spuneam, noi nu putem depăși cheltuiala salarială așa cum avem bugetul aprobat”, a detaliat Mihai Barbu.

Oficialul Metrorex a mai spus, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că șefii companiei sunt în discuții permanente cu sindicaliștii care amenință cu grevă în subteran.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Mihai Barbu, președinte CA Metrorex, despre amenințările cu grevă la metrou: „Cu cifrele pe masă, nu au ce să invoce”

EXCLUSIV VIDEO | Mihai Barbu, președinte CA Metrorex: „Avem mai puține trenuri. Purtăm discuții dure cu cei de la Alstom”

Nici ultimul angajat al Metrorex nu ar accepta un salariu de profesor. Cu ce amenință sindicatele Capitala – DECLARAȚII EXCLUSIVE

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga